Redactor: Sorina Bujarov
O fetiţă din China în vârstă de trei săptămâni a fost depistată „însărcinată” cu gemeni. La scurt timp după naștere micuța a fost trimisă la Queen Elizabeth Hospital din Hong Kong, deoarece ecografiile realizate în cursul vieţii intrauterine au arătat că în corpul fetei există un țesut suspect. Inițial medicii nu au reuşit să afle nimic despre natura țesutului format, ulterior însă au crezut că este vorba despre o tumoare.
Astfel, pentru a afla cu exactitate despre ce este vorba, fetiţa a fost operată, scrie Discovery News. În timpul intervenției doctorii au descoperit, cu surprindere, că formaţiunea suspectă văzută la ecograf nu era o tumoare, dar rămăşiţele a doi embrioni – fraţi gemeni ai fetiţei. Fenomenul este cunoscut sub numele de fetus-in-fetus și este extrem de rar întâlnit. Până acum s-au întâlnit doar aproximativ 200 de astfel de cazuri.
█ Gemene născute la o diferenţă de aproape trei luni
Fetița a fost operată și i-au fost extirpați cei doi embrioni umani din abdomen. Specialiștii care s-au ocupat de copilă spun că inițial mama fetiței fusese însărcinată cu tripleţi, dintre care doar fetiţa supravieţuise şi se dezvoltase normal. Ceilalţi doi embrioni s-au oprit din dezvoltare dintr-o cauză necunoscută, explică medicii de la spitalul Queen Elizabeth Hospital din Hong Kong. Doctorii precizează doar că unul dintre embrioni s-a oprit din dezvoltare la zece săptămâni de sarcină, iar altul – la aproximativ opt săptămâni de gestație. Ulterior aceștia au fost absorbiți în corpul fetiței care a reușit să se dezvolte normal, localizându-se între ficatul şi rinichii acesteia.
Potrivit specialiștilor, cazurile de fetus-in-fetu sunt foarte rare. Până la momentul actual medicii cunosc doar aproximativ 200 de astfel de cazuri.
█ Articole relaționate:
Un copil s-a născut la aproape trei luni după moartea mamei sale