Autor: Irina Papuc

Ministerul Sănătății și Centrul Național de Management în Sănătate ar urma să fie comasate cu Ministerul Muncii, iar un document în această variantă ar urma să ajungă pe masa Guvernului. Deși recunosc că se discută despre comasări, responsabilii refuză să spună lucrurilor pe nume, iar cei vizați spun că nu au fost chemați la discuții.

Mai multe instituții media au publicat astăzi o listă a ministerelor care ar urma să fie comasate, însă un document oficial lipsește. Acestea citează „surse de încredere de la Guvern”. Așadar, conform listei Ministerul Sănătății ar urma să fie comasat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, dar și cu Centrul Național de Management în Sănătate. De altfel, în listă mai sunt indicate și câteva agenții, care oficial nici nu există. Subordonate instituției ar urma să fie Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Agenția de Transplant, Centrul de Medicină Legală, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. 

Deși recunoaște că discuții de acest fel există de multă vreme, prim vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, dă asigurări că aceasta este doar o formulă discutată, dar nu și aprobată.

„Nu este aprobat nimic. Când o să fie o să aflați, se discută mai multe scenarii. Totul trebuie agreat la nivel politic”, a răspuns scurt Brega. De altfel, responsabilul a spus că un argument forte pentru comasarea instituțiilor de nivel central ar fi economisirea banilor publici.

Dacă despre comasarea celor două ministere se știa deja, o noutate este includerea CNMS în schema Guvernului de comasare. Instituția are acum 90 de persoane angajate. La Centru însă nu se știe nimic despre acest lucru. Oleg Barbă, directorul interimar al instituției afirmă că Ministerul Sănătății niciodată nu a anunțat despre o astfel de intenție. De altfel, responsabilul spune că este sceptic în privința acurateței acestei informații.

„Am văzut știrea chiar de dimineață și am discutat-o cu colegii, chiar am râs. Eu nu cred în asemenea informații. Ca să mă pot pronunța trebuie să am în fața mea documente oficiale, să știu care este sursa lor”, a menționat Oleg Barbă. „Centrul Național de Management în Sănătate trebuie să-și mențină statutul actual și chiar trebuie fortificat. Anume la acest lucru ne așteptăm de la Ministerul Sănătății”, a completat el.

Amintim că reorganizarea ministerelor și agenților statului face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a Guvernului, despre care premierul Pavel Filip a anunțat în luna aprilie, când a prezentat raportul celor 100 de zile de activitate. Astfel numărul ministerelor și agențiilor de stat ar urma să se reducă cu o treime sau până la 10. Toate schimbările însă urmează să fie agreate și la nivel politic. 

 

█ Articole relaționate:

Reforma spitalelor nu figurează în Programul de activitate al noului Guvern. Ministrul oferă explicații 

Ministerul Sănătății ar putea fuziona cu un alt minister