Autor: Parascovia Rogate

Un bărbat și o femeie au decedat din cauza gripei săptămâna trecută. Este vorba despre doi tineri din municipiul Bălți și raionul Cahul, de 27 și 28 de ani. Potrivit specialiștilor în sănătate publică, ambii pacienți au cerut ajutor medical prea târziu și nu au putut fi salvați. Niciunul dintre ei nu au fost vaccinați.

Un pacient suferea de mai multe maladii concomitent, iar celălalt a dezvoltat o pneumonie bilaterală severă, ca urmare a gripei. Din motiv că s-au adresat prea târziu la medici, tinerii nu au putut fi salvați.

„Unul dintre ei suferea de tuberculoză pulmonară și hepatită toxică. Celălalt a dezvoltat o pneumonie bilaterală din cauza gripei. Ambele persoane nu au fost vaccinate și s-au adresat prea târziu la medici”, a declarat pentru Sănătate INFO Nicolae Furtună, vicedirector responsabil de prevenirea și controlul bolilor transmisibile la Centrul Național de Sănătate Publică.

Deși unul dintre tineri făcea parte din grupul de risc și trebuia vaccinat, deocamdată, Furtună nu ne-a putut oferi detalii de ce acesta nu a fost imunizat împotriva gripei. De altfel, specialistul atenționează moldovenii să se adreseze imediat la medic sau să cheme salvarea, la apariția primelor simptome ale gripei. Astfel, multe din complicații ar putea fi evitate din start.

„La apariția primelor semne clinice ale bolii, oamenii trebuie să solicite urgența sau medicul de familie, chiar în aceeași oră. Aceștia nu trebuie să se vindece singuri acasă, dar să ceară ajutorul medical, ca să evite complicațiile grave, precum decesele”, mai spune Furtună.

Vom preciza că în acest sezon, campania de imunizare împotriva gripei a început la sfârșitul lunii decembrie, deși, potrivit specialiștilor, ar fi trebuit realizată încă din octombrie - noiembrie. Țara noastră a beneficiat gratuit de 200 de mii de doze de vaccin din partea Center for Vaccine Equity din SUA. 

Mai precizăm că subiectul gripei și vaccinurile a fost abordat și la Guvern, la începutul lunii decembrie. Pe atunci, Gheroghe Brega, prim vicepremierul pe probleme sociale s-a arătat deranjat de întârzierea vaccinurilor antigripale și a declarat că dacă moare un copil de gripă atunci tot Guvernul trebuie să-și dea demisia. Acesta, însă, nu a precizat dacă Guvernul ar trebui să-și dea demisia și în cazul decesului unui adult.

De la începutul sezonului rece, peste 700 de oameni s-au îmbolnăvit de gripă.

 

 Articole relaționate:

Gripa și lipsa vaccinurilor, discutate de miniștri. „Dacă moare un copil de gripă tot Guvernul trebuie să-și dea demisia. În frunte cu mine” 

În Moldova a început imunizarea împotriva gripei. Vaccinul nu este recomandat gravidelor 

Gripa ar putea ajunge în Moldova mai repede decât vaccinurile. De ce moldovenii depind de americani