Autor: Parascovia Rogate

Au mai rămas zece zile când moldovenii își pot cumpăra poliță medicală cu reducere. Până pe 31 martie aceștia își pot achiziționa asigurarea medicală cu o reducere de 50% și 75%, din orice oficiu poștal din țară sau Agenție teritorială a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Reducerile sunt valabile pentru fondatorii de întreprinderi individuale, cei care dețin patente, arendași, arendatori și cetățenii care nu sunt angajați și care nu intră în categoria persoanelor asigurate de stat. Toți cei nominalizați, informează CNAM, au posibilitatea să cumpere polița medicală la jumătate de preț, adică cu 2.028 lei.

Tot până pe 31 martie, proprietarii de terenuri agricole își pot cumpăra polița medicală la un preț de doar 1.014 lei, ceea ce reprezintă 25 la sută din prima de asigurare.

Din luna aprilie costul primei de asigurare va fi de 4.056 lei, prețul rămânând același ca și în ultimii doi ani.

CNAM atenționează că pentru neachitarea în termenul stabilit de legislație a primei de asigurare sunt aplicate penalități pentru fiecare zi de întârziere.

În acest caz, activarea poliței medicale va fi efectuată după a șaptea zi de la achitarea primei.

Persoanele aflate peste hotarele țării mai mult de 183 de zile vor achita prima, de asemenea, integral după această dată, însă fără penalitate, cu activarea statutului de asigurat din prima zi de plată.

Serviciile de care poate beneficia pacientul în baza poliței de asigurare

Persoanele care au polița de asigurare ar trebui să beneficieze de toate serviciile medicale incluse în Programul Unic (lista cu servicii o găsiți aici). Este vorba de serviciile medicului de familie, consultații la medicii de specializare îngustă, inclusiv la stomatolog, analize și investigații de înaltă performanță, spitalizare, asistență medicală de urgență, îngrijiri medicale la domiciliu, intervenții chirurgicale, precum și medicamente compensate.

 

 Articole relaționate:

 Moldovenii vor plăti în continuare mai mulți bani pentru polița medicală, decât o face statul 

Cine și cât plătește pentru sănătate în Republica Moldova. Statul este „mai sărac” decât oamenii săi 

Ministrul Sănătății, pus în încurcătură. Responsabilul nu știe câți bani au fost întorși pacienților care s-au tratat cu bani, deși aveau poliță. Cel puțin 7 spitale n-au întors niciun bănuț