Autor: Irina Papuc
Institutul Mamei și Copilului a pierdut litigiul cu Ștefan Gațcan, care a deținut funcția de șef al Centrului de screening prenatal, iar anterior a fost director la această instituție. Acum se află pe final litigiul cu un alt angajat, care se afla în funcția director de dezvoltare la IMC, dar era responsabil și de proiectul pentru implementarea Memorandumului de înțelegere între IMC și Ministerul de Externe al României privind implementarea proiectului de renovare și utilare a secțiilor Instituției. Spitalul riscă să-i achite acestuia din urmă câte 1.000 lei pentru fiecare zi lipsită de la muncă, pentru o perioadă de un an, plus alte compensații pentru concediere ilegală.
După ce și-a pierdut fotoliul de director la IMC, fiind asaltat de controale și conflicte cu fosta ministră Ruxanda Glavan, Ștefan Gațcan a reușit să se angajeze în funcția de șef al Centrului de screening prenatal. Un contract a fost încheiat în februarie anul trecut, cu trei luni de probă. La scurt timp însă Gațcan a fost dat afară și din acest post și s-a ales încă și cu o sancțiune pentru niște mobilă mutată într-un garaj. Motivul oficial al concedierii – rezultatele de care a dat dovadă în perioada de probă au fost „nesatisfăcătoare”.
La 23 mai, anul trecut, Ștefan Gațcan a dat în judecată instituția pentru demiterea sa ilegală. Acesta a obținut câștig de cauză începând cu prima instanță și până la Curtea Supremă de Justiție. Astfel, Gațcan și-a recâștigat postul de șef al Centrului de screening, dar va primi și despăgubiri - 35.000 de lei pentru absența sa de la serviciu, 7.000 de lei despăgubiri morale și acoperirea cheltuielilor de judecată în mărime de 2.500 de lei. Recent, recursul depus de IMC a fost respins de judecătorii Curții Supreme, pe motiv că nu există o dovadă a faptului că instanțele inferioare ar fi apreciat arbitrar probele existente în dosar. Ștefan Gațcan a declarat că va reveni în funcția repusă după ce va reveni din concediu. Acesta a spus că așteaptă să-i fie plătite și sumele care i se cuvin.
Câte 1.000 de lei pentru fiecare zi de muncă
A doua persoană concediată este Adrian Fetescu. Acesta a deținut funcția de director de dezvoltare, cu statut de vice-director la Institutul Mamei și Copilului, el fiind totodată eliberat și din funcția de manager de proiect pentru implementarea Memorandumului de înțelegere între IMC și Ministerul de Externe al României, privind implementarea proiectului de renovare și utilare a secțiilor din cadrul instituției. Fetescu ar fi fost dat afară pe motiv de reducere a funcțiilor, deși funcția de Director de dezvoltare a fost reorganizată în Șef Departament Dezvoltare, infrastructură și administrare a patrimoniului și nu redusă, fiind păstrate aceleași atribuții funcționale și aceleași subdiviziuni din subordine, fiind numită o altă persoană, se menționează în materialele cazului. Fetescu a cerut despăgubiri morale de 100.000 de lei, dar și plata pentru concedierea forțată pentru fiecare zi lipsită de la serviciu, precum și întoarcerea sumelor care au fost reținute pentru impozitarea dublă.
Pretențiile privind despăgubirile morale ale lui Fetescu au fost respinse în prima instanță, în rest judecătorii au stabilit că el trebuie să beneficieze de sumele de care a fost privat prin concediere forțată : o compensație suplimentară pentru 3 luni, luându-se în considerare salariul mediu zilnic de 1.031 lei. IMC riscă să mai plătească acestuia și pentru fiecare zi lipsită de la serviciu începând cu 13 martie 2016 până la 28 martie 2017, adică pentru mai bine de un an, pentru fiecare zi de muncă fiind achitate 1.031 de lei, dacă vor fi menținute pretențiile acestuia și a avocatului acestuia. Suma, cu tot cu taxe, ar putea ajunge la aproximativ 200.000 de lei. Dosarul se află acum la Curtea de Apel și trebuia să fie emisă o decizie pe data de 14 noiembrie. CSJ a emis pe 8 noiembrie o decizie irevocabilă privind recursul IMC, acesta fiind respins din cauza unor erori procedurale admise de avocații instituției.
Astfel, pe rol a rămas cererea fostului angajat al IMC. Deciziile pot fi consultate pe pagina on-line a Curții Supreme de Justiție.
Amintim că Memorandumul de înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, reprezentat de Institutul Mamei şi Copilului, a fost semnat în anul 2014. Conform acestui document, Guvernul României a pus la dispoziţie o asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 1 milion de euro, iar în anul 2015 suma a fost suplimentată cu încă 1,5 milioane de euro.
█ Articole relaționate:
Institutul Mamei și Copilului are un alt director interimar