Autor: Irina Papuc

Dacă să luăm după răspunsurile pe care le-am tot primit în ultimele trei săptămâni, atunci s-ar părea că nimeni nu știe care este situația la acest moment referitor la salarizarea medicilor și plata indicatorilor de performanță, dacă există un deficit acum și care este suma care nu se ajunge pentru a le plăti doctorilor salariile promise. După o lună, în care am așteptat un răspuns de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, am primit un răspuns banal în care suntem informați că are loc „reestimarea contractelor”, lucru de care ne dăm și noi foarte bine seama, că ar trebui să se întâmple, având în vedere că au trecut aproape două luni deja de la modificarea legii și suplimentarea Fondului de bază. Unii deputați din comisia de profil se fac morți în păpușoi, iar alții au spus că au avut audieri pe acest subiect recent, iar cei responsabili au venit cu informații tocmai din luna iunie.

După ce mai mulți medici de la Spitalul Raional Ungheni au raportat că nu și-au primit indicatorii de performanță pentru luna noiembrie, iar directorul recunoștea că a depășit plafonul de salarizare deja, mai muți directori au recunoscut fie că n-au plătit deloc indicatorii de performanță, fie că i-au plătit, depășind însă plafonul maxim prevăzut pentru salarizare, iar acest lucru înseamnă că au rupt de la alte fonduri pentru a reuși să facă față.

Noi am reușit să aflăm că o problemă serioasă se atestă la spitalele din Leova și Edineț, unde indicatorii de performanță nu sau plătit nici măcar pentru o zi, cu excepția medicilor din secțiile consultative. Sindicatele au venit, paralel, cu altă informație. Potrivit acestora, probleme s-ar atesta și la Spitalul Municipal Bălți. Atunci, mai exact pe 13 Noiembrie am solicitat Ministerului Sănătății să reacționeze la problema salariilor lucrătorilor medicali și să ne spună care este situația în toate spitalele din țară, precum și să ne comunice deficitul înregistrat la plata salariilor lucrătorilor medicali.

La data de 4 Decembrie am revenit la Ministerul Sănătății cu atenționare despre faptul că răspunsul întârzie, inclusiv peste termenii legali. La 8 Decembrie am telefonat și ministra Sănătății, Stela Grigoraș, și am amintit despre solicitare. Grigoraș ne-a răspuns că o analiză este în desfășurare și nu este chiar așa ușor de realizat una pentru întreaga țară. „Ar trebui să așteptați, dacă vreți o informație veridică”, ne-a sugerat ea. Câteva ore mai târziu însă serviciul de presă ne-a expediat o solicitare care nu are aproape nicio legătură cu întrebarea. Am întrebat care este deficitul la plata salariilor lucrătorilor medicali, însă ni s-a răspuns că are loc „reestimarea sumelor contractuale” pentru 2017, ceea ce presupune alocarea suplimentară a resurselor, inclusiv pentru salariilor. Deși este clar că directorii așteaptă cu sufletul la gură ceva bani suplimentar pentru a putea acoperi găurile formate, nu ni s-a comunicat cel mai important detaliu - o cifră concretă a deficitului.

Am întrebat mai mulți deputați din Comisia de profil din Parlament pentru a afla dacă ei s-au întrebat dacă există un deficit și dacă știu cât constituie acesta. Vineri, după programul de muncă, am reușit să luăm legătura cu președinta Comisiei, Valentina Buliga. Ea spune că în comisie s-au făcut audieri acum două săptămâni, însă că responsabilii au venit la ședință cu date vechi și că nimeni nu a calculat deficitul existent acum sau cel puțin spun că nu l-au calculat.

Valentina Buliga, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie: Am convenit că revenim la această temă la început de an, pentru că atunci vom avea cifre clare, ca să vedem care sunt propunerile pentru anul 2018 și dacă identificăm și alte metode de stimulare. Din ceea ce ni s-a prezentat am înțeles că, per general, situația este bună. Salariile au crescut. Avem instituții cu restanțe, dar și fără restanțe la plata indicatorilor.  Nu avem încă o imagine foarte clară. Ni s-a spus că nu este finalizat anul și le este dificil să facă o analiză profundă. Părerile sau împărțit referitor la acest nou regulament. Unii îl văd reușit, alții au rezerve. Pot să confirm și eu că după ce au crescut cheltuielile pentru salarizare, au rămas mai puțini bani pentru medicamente și alimentația pacienților. Avem multe sarcini pentru 2018. Lucrurile bune trebuie păstrate, însă acolo unde există deficiențe va trebui să revenim cu modificări, inclusiv la criteriile de contractare, la regulamentul de salarizare și chiar a Legii cu mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Interesant este că informația prezentată în Comisie nu este publică, respectiv nimeni nu o poate consulta, chiar dacă vizează primele șase luni ale acestui an în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Așadar, din rapoartele prezentate deputaților, desprindem următoarele idei principale:

Salariile medicilor au crescut, în funcție de tipul de instituție, în următorul mod:

-        cu 30,8% la instituțiile spitalicești de nivel republican,

-        cu 24,4% la instituțiile spitalicești de nivel municipal,

-        cu 32,7% la instituțiile spitalicești de nivel raional,

-        cu 18,5% instituțiile medicale de asistență medicală primară.

Spitalele republicane:

Cea mai mare creștere s-ar fi înregistrat la medicii cu o vechime de până la 10 ani, dar și la șefii de departamente și contabilii-șefi. Astfel, dacă medicii cu o vechime de până la 10 ani ar ridica 6.500 de lei, atunci contabilii șefi și economiștii ridică peste 14.000 de lei. Un director al unei instituții republicane ridică în medie 18.000 de lei.

Spitalele municipale

În spitalele municipale salariul ar fi crescut cel mai mult la medicii cu o vechime în muncă de până la 10 și între 10 și 20 de ani. Dacă aceștia primeau între 3.300 și 4.000 de lei, la mijlocul anului ar fi ridicat lefuri și până la 7.000 de lei.

Spitalele raionale

Și în cazul lor, salariul ar fi crescut cel mai mult la medicii cu experiență, al căror salariu ar fi ajuns la de la 2.200 și respectiv 2.700 la 3.600 și respectiv 4.000 de lei. Printre cei care se bucură de salarii mărite în jumătate sunt iarăși și contabilii.  

Din Nota Informativă prezentată deputaților reiese că Spitalele Basarabeasca, Vulcănești, Ceadîr Lunga și Spitalul raional Strășeni nu au achitat deloc sporul pentru performanțe individuale în muncă la nicio categorie de personal. Totodată, Spitalul raional Cahul, Spitalul raional Căușeni, Spitalul raional Florești, Spitalul raional Glodeni, Spitalul raional Leova, Spitalul raional Rezina și Spitalul raional Taraclia au achitat sporul respectiv doar pentru medici și pentru personalul medical mediu. În perioada analizată nu a fost achitat ajutor material în următoarele instituții spitalicești:

Spitalul raional Briceni; Spitalul raional Criuleni; Spitalul raional Edineț; Spitalul raional Florești; Spitalul raional Ocnița; Spitalul raional Orhei; Spitalul raional Rezina; Spitalul raional Râșcani; Spitalul raional Soroca; Spitalul raional Strășeni; Spitalul raional Ungheni; Spitalul raional Comrat; Spitalul raional Vulcănești; Spitalul Cărpineni.

Management defectuos?

Dacă este să credem acestor cifre și dacă trendul s-a păstrat, atunci directorii de spitale au trebuit să umble la alte bugete pentru a face situației. De altfel, majoritatea celor cu care am vorbit au confirmat că au depășit plafonul de salarizare de 55 la sută, iar pentru luna decembrie urmau să ajungă în impas. Deși CNAM ar fi trebuit să se ocupe deja de contractarea pentru anul viitor, ni s-a spus că procesul de contractare suplimentară pentru acest an se desfășoară.  Datele prezentate deputaților arată că în jumătate de an fondul de salarizare pentru întreg sistemul medical a crescut cu 624.000.0000 lei.

 

 Articole relaționate:

Directorii de spitale recunosc că nu plătesc doctorilor indicatorii de performanță: „Am fost chemați la minister. Toți știu”. Ce spune secretarul general de stat despre această problemă

Mai mulți medici și asistente medicale ne-au scris că nu sunt plătiți pentru indicatorii de performanță: „Răbdarea e pe muchie de cuțit”. Administrația spitalului confirmă că bani nu sunt *

Nu mai sunt bani pentru salariile doctorilor. Mărturii și documente secrete confirmă o lipsă de zeci de milioane de lei pentru plata acestora

Salariile medicilor, între cifre și promisiuni. Ce lefuri ridică doctorii și câte mii de ore au lucrat peste program