Redactor: Sorina Bujarov

Aproape 70 la sută dintre români declară că au fost nevoiţi să ofere bani sau cadouri personalului medical pentru a beneficia de mai multă atenţie, asistentele fiind primele pe lista stimulentelor oferite de pacienţi. Așa arată datele unui studiu efectuat de către „Exact Cercetare şi Consultanţă”, în colaborare cu „Link Resource”, la iniţiativa Institutului Aspen România, realizat cu ocazia celei de-a treia ediţii a Bucharest Forum/healthcare.

„Cu ocazia ultimei vizite făcute la medic, românii au oferit în procent de 38 la sută recompense financiare medicilor specialişti care i-au consultat. 23% dintre pacienţi au apelat la stimulente şi în cazul marii chirurgii, în timp ce 21% dintre aceştia au simţit nevoia recompensării medicului specialist şi în ceea ce priveşte procedurile de tratament de care au beneficiat”, arată datele studiului, citate de Agepres.

Potrivit documentului, 69% dintre români au afirmat că au fost nevoiţi să ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multă atenţie.

Dintre pacienţii care au subliniat necesitatea oferirii acestor stimulente, 84% au declarat că gestul lor a vizat instituţiile publice de sănătate, în timp ce 5% au menţionat instituţiile private.

 Vor lua legile la puricat. Ministerul Sănătății și CNA vor să găsească „portițele” legale care permit acte de corupție. Experții nu cred în buna lor intenție 

Studiul mai arată că valoarea medie a stimulentelor financiare oferite cu ocazia ultimei vizite la medic se situează la un nivel de 337 de lei (75 de euro) şi vizează deopotrivă sistemul public şi privat de sănătate.

Asistentele sunt primele pe listele pacienţilor în ceea ce priveşte recompensarea. 27% dintre respondenţi au declarat că au oferit sume de bani sau cadouri asistentelor medicale. Acestea sunt urmate de medicii chirurgi, cu 16%, şi de infirmieri, cu 15%.

Peste 70 la sută dintre români sunt de părere că atât medicii din sistemul public, cât şi din cel privat ar trebui remuneraţi ţinându-se cont de evaluările făcute de către pacienţi.

 Ministerul Sănătății a creat un Consiliu pentru prevenirea corupției și diminuarea plăților neformale în sistem

Studiul a inclus persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani, din mediul urban. Volumul eşantionului a fost de 1.161 respondenţi, care au răspuns la chestionarul Exact Cercetare şi Consultanţă, administrat pe internet.

Respondenţii au fost selectaţi aleatoriu din panelul Exact Cercetare şi Consultanţă, care conţine 25.000 de respondenţi. Culegerea datelor a fost realizată în intervalul 20 - 31 martie 2014.

 

  Articole relaționate:

CNAM recunoaște: volumul plăților informale, extrem de mari, mai ales pentru internarea în spitale. Experții spun că este vorba de milioane 

Andrei Mecineanu: „Pentru excluderea plăților informale în sănătate există o soluție simplă - înlocuirea casieriilor spitalelor cu ghișeele bancare”