Autor: Irina Papuc

Un medic-chirurg din cadrul Spitalului raional Teleneşti a fost prins în flagrant în această dimineaţă de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta ar fi cerut de mai multe ori de la mama unui copil bolnav de paralizie infantilă bani pentru o operație la picior.

Pacientul are 15 ani, iar cu puţin timp în urmă şi-a fracturat un picior şi a suferit o intervenţie chirurgicală cu aplicarea unei plăci metalice. Anume pentru această placă, susţine denunţătorul, medicul i-ar fi cerut 1.700 de lei, bani pe care ea n-avea de unde să-i ia. Femeia le-a spus ofițerilor CNA că lucrurile s-au complicat atunci când sora ei trebuia să fie internată în spital, iar doctorul ar fi refuzat internarea, motivând că ea nu achitase operația fiului ei.

Medicul a fost prins în flagrant după ce i-a fost transmisă suma. Banii au fost găsiţi în sala de proceduri a spitalului, unde se efectua procedura de pansament a bolnavului.

Pe numele acestuia a fost iniţiată o urmărire penală, iar dacă va fi găsit vinovat, chirurgul riscă închisoare de la cinci la zece ani cu amendă în mărime de la 120 de mii de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la șapte la zece ani.

În prezent, acesta este cercetat în stare de libertate. Directorul spitalului, Alexei Bivol, nu a răspuns la telefon pentru a comenta situația.

 

█  Articole relaționate:

VIDEO//12 mii de lei mită pentru ca să nu verifice calitatea legumelor pentru import și export. Trei angajați ai Agenției pentru siguranța alimentelor au fost reținuți 

Toți doctorii din Moldova, testați la incoruptibilitate. Agenți sub acoperire vor verifica câtă slăbiciune au la bani. Medicii sunt dezgustați de idee 

Ministerul Sănătății a creat un Consiliu pentru prevenirea corupției și diminuarea plăților neformale în sistem