Redactor: Sorina David
Medicii legişti din Germania declară că au înregistrat două decese care ar fi putut fi provocate de consumul de marijuana. Rezultatele autopsiilor celor două victime arată că acestea consumaseră marijuana cu puţin timp înainte să moară.
În primul caz, un tânăr de 23 de ani a murit după ce a leşinat într-un mijloc de transport în comun, scrie Live Science. El nu a mai putut fi resuscitat, iar asupra lui s-a găsit cannabis. În al doilea caz, un bărbat de 28 de ani a fost găsit mort în casă de către iubita lui. El consumase cu câteva ore înainte să moară alcool, cocaină, amfetamine şi fumase marijuana.
În ambele cazuri, concluzia legiștilor a fost că tinerii au murit din cauza unei aritmii cardiace, pe fondul consumului de marijuana. Ei nu pot exclude însă posibilitatea ca victimele să fi fost oricum predispuse la tulburări cardiace, care nu au fost diagnosticate din timp.
Deşi marijuana este un drog considerat inofensiv, Nikolas Lemos, legist la San Francisco Medical Examiner, spune că au existat cazuri în care acest drog a avut efecte negative asupra inimii. Alţi medici declară că decesele nu puteau fi provocate de cannabis, ci de contextul în care drogul a fost consumat. Declaraţia vine chiar din partea lui Jost Leune, şeful German Association for Drugs and Addiction din Hanovra, Germania.
Tutuşi, mai multe studii efectuate anterior sugerează că marijuana are un efect negativ asupra inimii. În cadrul unui studiu publicat în acest an în Journal of the American Heart Association, cercetătorii au arătat că din 2.000 de cazuri de complicaţii provocate de consumul de cannabis, 35 erau probleme cardiace.
Dintre acestea, 20 de persoane suferiseră atacuri de cord, iar 9 persoane chiar au decedat din această cauză.
Riscul unor atacuri de cord apare mai ales la consumatorii tineri şi la cei care au o predispoziţie la boli cardiace.
█ Articole relaționate:
Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori