Redactor: Elena Cioina

Un oficial medical sudanez, angajat al ONU și contaminat cu Ebola, a murit într-un spital din orașul german Leipzig, unde fusese internat săptămâna trecută după ce a contractat virusul. Acesta a lucrat în Liberia, una din cele mai afectate țări de febra hemoragică, a anunțat astăzi clinica, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

"Pacientul bolnav cu febra Ebola a murit în timpul nopții la Clinica St. Georg din Leipzig. În pofida măsurilor intense și a eforturilor maxime din partea echipei medicale, angajatul ONU în vârstă de 56 de ani a murit din cauza acestei infecții grave", au precizat responsabilii de la spital. 

Medicul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost internat joi și este al treilea pacient bolnav de Ebola tratat în Germania. El a murit chiar dacă i-au fost administrate medicamente experimentale pentru tratarea virusului, scrie BBC.

Acesta este al doilea membru al echipei ONU din Liberia, care a murit din cauza virusului hemoragic. Totodată, fostul angajat ONU este al treilea pacient afectat de virusul mortal și care s-a tratat în Germania. El a contractat boala într-o zonă de focar în Africa de Vest.

█ 780 de persoane din Serbia și una din Cehia, suspectate de Ebola 

Un alt pacient - medic ugandez infectat în Sierra Leone încă mai primește tratament într-un spital din Frankfurt, în timp ce un asistent senegalez a fost eliberat dintr-un spital din Hamburg, după cinci săptămâni de tratament.

Între timp, alte trei persoane care nu prezintă simptome de febră hemoragică Ebola, dar ar fi putut intra în contact cu infirmiera contaminată, au fost plasate sub observaţie la sfârșitul săptămânii trecute la spitalul La Paz Carlos III din Madrid, au anunţat autorităţile spaniole.

Acest fapt ridică la 17 numărul de persoane admise în acest spital în legătură cu criza virusului Ebola.

Cele trei noi spitalizări preventive au fost anunţată, într-un comunicat, de comitetul interministerial special constituit de Guvernul spaniol pentru a gestiona criza. Comunicatul subliniază că aceste trei persoane nu prezintă simptome de contaminare cu Ebola.

 Virusul Ebola ar putea ajunge în Europa în aproximativ 10 zile 

Singurul caz confirmat în Spania este în prezent cel al Teresei Romero, care luptă împotriva febrei hemoragice la spitalul Carlos III.

Această infirmieră, în vârstă de 44 de ani, se pare că s-a infectat când îl trata pe unul dintre cei doi misionari spanioli repatriaţi în august şi septembrie după ce au fost contaminaţi în Africa şi care au murit în acest spital.

Africa de Vest, din martie, când a izbucnit epidemia. 

La rândul lor, autorităţile de la Londra au decis, ieri, că vor trimite ambulanţe la domiciliul suspecţilor de Ebola pentru a evita răspândirea virusului. Medicii vor fi echipați în costume speciale, iar măsura a fost luată pentru a evita contaminarea altor personae din spital.

Decizia Londrei a fost anunţată în timp ce în Spania şi Statele Unite au fost identificate două cazuri de infirmiere care au contractat Ebola prin contactul cu o persoană bolnavă, în spital.

Pentru a se încerca depistarea cât mai devreme şi la distanţă a febrei hemoragice, orice persoană care sună la 111, numărul dedicat urgenţelor non-vitale şi care prezintă simptome suspecte, va fi supusă unui chestionar.

Totodată, în România persoanele care au venit în țară  din zona afectată de Ebola se află sub monitorizare, a declarat astăzi  într-o conferință de presă ministrul Sănătății de la București, Nicolae Bănicioiu. De acest lucru se vor ocupa direcțiile de sănătate publică din județele în care domiciliază aceștia. Ministrul a precizat că monitorizarea se face pe o perioadă de 21 de zile de la intrarea în țară. Potrivit unor surse medicale, este vorba de 18 cetățeni români care s-au întors din Africa de Vest și sunt sub supraveghere.

Potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii publicat vineri la Geneva, febra hemoragică Ebola a făcut 4.033 de morţi din 7.399 de cazuri înregistrate în 7 ţări - Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal, Spania şi Statele Unite. 

 

█ Articole relaționate:

A fost confirmat primul caz de Ebola în afara Africii 

Cercetătorii au dezvoltat o metodă de testare rapidă pentru Ebola. Aceasta este mai ieftină și poate fi aplicată și în țările care nu au tehnologii speciale 

Medicamente experimentale ar putea fi folosite în tratarea virusului Ebola. În timp numărul decedaților trece de 900