Autor: Sorina Bujarov
Sunt bolnavi de tuberculoză, iar pe lângă această maladie mai suferă și de altele, mai mult sau mai puțin grave. De cele mai multe ori, pacienții nu știu despre aceste patologii, cum nu știau nici despre faptul că au tuberculoză. Reușesc să le descopere la timp, datorită investigațiilor pentru depistarea tuberculozei. Specialiștii spun însă că în unele cazuri, comorbiditățile, împreună cu alți factori, duc la eșecul tratamentului împotriva TB-ului, cazuri întâlnite destul de frecvent în Republica Moldova.
Potrivit cercetării „Cauzele eşecului în tratamentul tuberculozei pulmonare”, publicată în a doua jumătate a acestui an, peste 70 la sută dintre moldovenii care suferă de tuberculoză au dezvoltat și alte maladii. Majoritatea pacienților care au participat la studiu suferă de tuberculoză, plus încă o altă maladie. Este vorba despre opt din zece bolnavi. Patru din zece suferă concomitent de alte două maladii, iar 5% - de patru afecțiuni odată, inclusiv tuberculoza.
Cel mai frecvent, persoanele cu tuberculoză suferă de patologii ale tractului gastro-intestinal - ulcer gastro-duodenal, gastrită cronică, boli cronice hepatice, etc, acestea întâlnindu-se la peste 50 la sută dintre bolnavii cu TB. Din cauză că mulți dintre ei sunt fumători activi, peste 20 la sută dintre bolnavi suferă de boli cronice respiratorii. Aproape la fel de frecvent este întâlnit și diabetul zaharat – în 14 la sută din cazuri, iar 13% dintre pacienți sufereau concomitent și de patologii ale sistemului nervos central. Într-un număr mai redus, de 8%, bolnavii de tuberculoză sufereau și de alcoolism cronic.
Medicii care lucrează zi de zi cu acești bolnavi confirmă că numărul persoanelor cu mai multe comorbidități este foarte mare, în comparație cu numărul celor care suferă doar de tuberculoză. Aceștia spun însă că nu există mare deosebire dintre un pacient obișnuit și bolnavii de tuberculoză, în aspectul comorbidităților.
„La bolnavii de TB se identifică mai multe boli, pentru că ei sunt investigați mai amănunțit. Asta pentru ca tratamentul antituberculos să nu aibă anumite efecte adverse, pe fonul altei maladii. Ceilalți pacienți au la fel de multe boli ca și pacienții cu tuberculoză”, a precizat ftiziopneumonologul Nina Postu.
Aceasta mai spune că investigația amănunțită a acestor pacienți este necesară pentru a depista orice altă maladie, pentru ca în funcție de ele să fie elaborată schema de tratament.
„Schema de tratament a tuberculozei diferă în funcție de ce alte maladii mai are pacientul. Fie scoatem anumite preparate, fie introducem altele adăugător. Schema se individualizează special pentru a spori șansele în succesul tratamentului antituberculos. În cele mai multe cazuri se primește că, datorită tuberculozei, pacienții au norocul să depisteze și alte boli în timp util, putând astfel să inițieze tratamentul necesar la timp”, a mai explicat ftiziopneumonologul.
Succesul în tratament poate fi asigurat chiar și în cazul în care pacientul suferă de mai multe patologii. Condiția este ca acesta să respecte recomandările medicilor. Totuși, în astfel de cazuri este posibil ca durata tratamentui să fie mai lungă. Totul însă se face pentru a spori șansele de vindecare a pacientului, explică medicii.
În ce cazuri șansele de vindecare se reduc semnificativ, autorul studiului explică – „Bolnavul care dezvoltă eşec terapeutic este depistat mai frecvent de către medicul de familie, pe cale pasivă și tardiv. La diagnosticare acesta are deja simptomele sindromului de intoxicaţie tuberculoasă şi sindromului bronhopulmonar bine exprimat. Atunci starea accestuia esste agravată de bolile concomitente”, precizează Evelina Lesnic, ftizipneumonolog și autoarea studiului.
Aceasta a mai precizat că factorii de risc ce sporesc eșecul tratamentului în rândul pacienților moldoveni sunt: procesul tuberculos extins, tuberculoză bilaterală, depistarea tardivă, bolile asociate tuberculozei, reacţiile adverse, tratamentul individualizat, neregularitatea tratamentului, consumul de alcool cronic/abuziv.
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 306 de bolnavi de tuberculoză. Cercetarea a fost publicată în acest an.
█ Articole relaționate:
Despre tuberculoză altfel. Povestea unei tinere care a reușit să omoare boala și nu invers