Autor: Irina Papuc

Mircea Buga, actualul director al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină va fi înaintat de către PLMD în funcția de ministru al Sănătății. PLDM a publicat acum un comunicat oficial în care anunță lista definitivată a candidaților pentru funcțiile de miniștri în viitorul Guvern. Iurie Leancă, desemnat pentru funcția de premier urmează să prezinte, maine Parlamentului, echipa și Programul de guvernare pentru următorii patru ani.

Mircea Buga deține acum funcția de director general al CNAM, iar în luna august a fost reales pentru următorii cinci ani. Funcția de ministru al Sănătății a fost deținută de către Andrei Usatîi, în perioada 2011 - februarie 2015. Pe durata mandatului, numele lui  Usatîi a figurat în numeroase scandaluri, inlcusiv dosare penale, deschise de către CNA. Cel mai mediatizat a fost ipotecarea unui spațiu de la parterul Spitalului Clinic Republican. 

Mircea Buga a studiat medicina la Cluj-Napoca, România, apoi Dreptul, la Univesritatea de Stat din Moldova, iar în 2006 absolvește Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.  Buga a fost numit director al CNAM în 2009, iar până atunci a deținut funcția de consultant în  direcția juridică a CNAM, ca ulterior să devină șeful Direcției și prim - vicedirector al CNAM. În timpul guvernării comuniste acesta a deținut și funcția de viceministru la Sănătate.

Totuși nu se știe dacă Parlamentul va da mâine vot de încredere noului Guvern în frunte cu Iurie Leancă, având în vedere că cele două partide care au format Alianța de Guvernare, PD și PLDM, au în total 42 de mandate. Pentru a putea fi creat Guvernul este nevoie de cel puțin 51 de voturi.

 

  Articole relaționate:

Laude și avertizări la aniversarea CNAM. „Vom lupta dur cu plățile neformale. O să vedeți în continuare – mecanisme frumoase implementate ad-hoc”

Concurs cu un singur dosar. A fost reales directorul CNAM