Redactor: Irina Papuc

Modificarea ADN-ul embrionilor este o „linie care nu ar trebui trecută”, au atenționat cercetătorii din Statele Unite ale Americii, după ce Marea Britanie a dat undă verde procedurii devenite scandaloase care va permite nașterea în premieră a copilului cu trei părinți.

Francis Collins, de la National Institutes of Health a declarat recent pentru presa americană că modificarea ADN-ului embrionilor ridică „probleme grave și necuantificabile de siguranță”, cea mai mare problemă fiind cea de natură etică. Acesta a declarat totodată că nu există motive medicale care ar motiva oamenii de știință să recurgă la așa ceva.  El a spus că National Institutes of Health nu va finanța astfel de cercetări în SUA, anunță BBC.

Premieră mondială

Săptămâna trecută o echipa de la Sun Yat-sen University, în Guangzhou, au anunțat că au recurs pentru prima oară la modificarea mitocondriilor, ceea ce ar duce la evitarea unei tulburări de coagulare a sângelui, numită talasemie. Studiile au fost făcute pe șoareci.

Între timp, lumea a fost pusă de jar - au existat apeluri repetate pentru o înghețare la nivel mondial a acestui tip de cercetare în timp ce societatea în timp ce alții cer să fie permisă. Cu toate acestea, US National Institutes of Health și-a făcut poziția clară - o astfel de cercetare nu va avea loc.

„Conceptul de modificare a liniei germinale umane cu embrioni în scopuri clinice a fost dezbătut de mai mulți ani din mai multe perspective diferite și a existat un consens aproape universal că este o linie care nu ar trebui să fie trecută”, a mai spus Francis Collins.

  Unica țară care urmează să permită nașterea copiilor cu trei părinți fierbe în dezbateri. O lume a copiilor de designer îi sperie pe oameni 

Marcy Darnovsky, de la Center for Genetics and Society este de aceeași părere. „Nu există niciun motiv medical convingător pentru a manipula linia germinală umană, deoarece bolile genetice moștenite pot fi prevenite folosind tehnici de screening de embrioni”.

Donația mitocondrială este o formă de tehnologie de reproducere asistată. Aceasta implică înlocuirea mitocondriilor defecte din ovulul mamei cu mitocondrii sănătoase din ovulul unui donator de sex feminin.

Există două moduri în care donarea mitocondrială poate fi efectuată. Primul constă în transferul axului mitocondrial, care implică eliminarea ADN-ul nuclear - cu un conținut 99,9% din totalul ADN-ului dintr-o celulă - din ovulul donator. Aceasta înseamnă că numai o parte a celulei care conține mitocondrii sănătoase rămâne. Ovulul sănătos este apoi fecundat și plasat în uterul mamei.

A doua metodă este transferul pronuclear. Acest lucru implică fertilizarea ovulului mamei și al donatorului, astfel încât să fie creați doi embrioni. ADN-ul nuclear este eliminat din ovulul donator, iar ADN-ul nuclear din ovulul mamei este transferat la ovulul donator, care conține mitocondrii sănătoase.

Până acum, nicio metodă nu a fost testată la om.

 

 Articole relaționate:

 Copilul cu trei părinți - răspunsul la cele mai comune întrebări: cât e de riscant, care sunt avantajele și de ce SUA ezită să aplice tehnica la oameni 

 Au fost puse la punct tehnicile prin care se va naşte primul copil cu gene de la trei părinţi

 Un copil cu trei părinți ar putea să se nască în Marea Britanie