Autor: Sorina Bujarov
Mai puțini bani în fondul de asigurări medicale, în primele două luni ale anului. Compania Națională de Asigurări în Medicină a anunțat că a acumulat cu aproximativ 89 de milioane de lei mai puțin decât era planificat pentru această perioadă. Se pare că marea gaură este formată de către stat, care trebuie să transfere bani pentru categoriile de persoane asigurate de Guvern. Mai exact, vorbim despre restanțele de peste 145 de milioane de lei ale Ministerului Finanțelor, acumulate, în mare parte, în luna ianuarie. Chiar și așa, CNAM ne asigură că toate instituțiile medicale din țară și-au primit banii conform contractului, fără întârziere.
În lunile ianuarie și februarie 2016 în fondul asigurărilor medicale s-au acumulat 705,2 milioane de lei. Pentru această perioadă însă erau planificate acumulări de 793,5 milioane de lei, adică cu 88,9 milioane mai mult. Sistemul de sănătate, se pare, reușește să facă față problemelor financiare datorită moldovenilor angajați. Mai exact, arată datele CNAM, din totalul sumei acumulate până acum în „fondul sănătății” – 427,2 milioane de lei vin din plata primelor poliței medicale în formă de contribuţie procentuală din salariu şi din alte recompense. Vom preciza că suma este mai mare decât cea planificată de autorități pentru perioada dată.
În schimb, contribuțiile din bugetul de stat sunt mai mici decât cele planificate, și anume – de la începutul lui 2016 Ministerul Finanțelor a transferat în fondul asigurărilor medicale 243,3 milioane de lei, pe când trebuia să transfere 388,6 milioane. Astfel, în doar două luni datoriile Ministerul Finanțelor față de CNAM au ajuns la 145,3 milioane de lei, în luna ianuarie suma restanțelor fiind de 144,2 milioane de lei. Prin urmare, în timp ce statul nu-și îndeplinește obligațiile față de categoriile de pacienți pe care trebuie să le asigure, angajații varsă mai mulți bani în fondul de asigurări medicale decât era preconizat.
Vom preciza că alți 38,6 milioane de lei s-au acumulat din plata poliței medicale în sumă fixă, suma fiind cu patru milioane mai puțin decât era preconizat pentru perioada respectivă.
În pofida problemelor financiare din sistem, CNAM dă asigurări că-și respectă obligațiile contractuale față de instituțiile medicale din țară. Responsabilii Companiei spun că până acum nu au fost înregistrate datorii față de spitale sau centre de sănătate. Transferurile efectuate către acestea până pe 1 martie 2016 au fost de 661,4 milioane de lei.
█ Articole relaționate: