Autor: Natalia Nicoreanu/Elena Cioina

Mult-așteptata reformă a spitalelor ar putea demara în această toamnă. Ce-i drept nu toate instituțiile medicale din țară urmează să fie reorganizate, ci doar trei spitale care vor face parte dintr-un proiect pilot. Este vorba de spitalele raionale Cimișlia, Leova și Hâncești, care urmează să fie comasate. Deși ministrul Sănătății spune că reforma va începe în câteva luni, directorii instituțiilor implicate nu prea știu la ce schimbări să se aștepte. Deocamdată, oficial nu au fost anunțați despre nimic.

Într-un interviu acordat recent pentru radio Europa Liberă, ministrul Sănătății Ruxanda Glavan spunea că are planuri mari pentru reforma spitalicească. Mai mult, în curând va fi lansat un proiect pilot care prevede reorganizarea spitalelor din Leova, Cimișlia și Hâncești.

 „Deci, în funcție de numărul de populație, de distanțele de la câteva spitale actuale, din trei spitale raionale pe care le avem astăzi, unul va deveni regional, iar celelalte două vor deveni locale, vor fi transformate și din servicii acute vor presta servicii cronice.  Am elaborat și un proiect pilot pentru reforma de regionalizare. Pentru că totuși a face o reformă la nivel de țară înseamnă un risc prea mare, am decis că vom demara un proiect pilot în Hâncești, Leova și Cimișlia. Suntem la etapa de definitivare a unității de implementare a acestei reforme. Îmi doresc foarte mult să reușim”, a declarat Ruxanda Glavan în interviul pentru radio Europa Liberă.

Ministrul nu a explicat însă de ce anume aceste spitale au fost alese pentru pilotare și nu altele. De exemplu, în 2013, un grup de experți străini și locali au elaborat un raport privind regionalizarea câtorva spitale din nordul țării. Era vorba de Edineț, Ocnița, Dondușeni și Briceni.  Raportul de consultanță privind regionalizare serviciilor de sănătate pentru zona de nord era o componentă a Proiectului „Servicii de sănătate și asistență socială”, finanțat de Banca Mondială, iar experții prezentau atunci în detalii problemele pe care urmează să le implice regionalizarea spitalelor.

█ Specialitățile de care nu va mai fi nevoie în spitale după regionalizare. Aproape 200 de medici nu mai corespund necesităților, pe când 150 lipsesc 

În cazul proiectul pilot anunțat, Ministerul Sănătății nu a prezentat niciun fel de analiză, iar directorii de spitale vizați au auzit din presă că spitalele pe care le conduc urmează să fie comasate din toamnă. Ministerul nu a anunțat nici câte cadre medicale riscă să rămână fără un loc de muncă sau vor trebui să se reprofileze, dacă vor dori să rămână în sistem, precum nici dacă a fost făcut vreun studiu de fezabilitate al clădirilor sau elaborat vreun plan de investiții sau de reprofilare și reorientare a resurselor umane în domeniu.

„Eu tot am auzit la radio prima dată, când vorbea într-o dimineață. Am înțeles că va fi un experiment. Spital regional va fi Hâncești și vor intra două instituții medicale – Cimișlia și Leova. Atât am auzit și eu. Poate cei de la Hâncești știu mai multe. Nu am idee. Nu am avut nicio ședință, absolut nimic. Cred că nici Cimișlia nu știe nimic”, a declarat pentru Sănătate INFO Ion Gușanu, directorul Spitalului raional Leova.

Într-adevăr, nici administrația spitalului din Cimișlia nu cunoaște mai multe. „Îmi pare rău, dar nu dețin competențe. Eu tot am citit ca și dumneavoastră și nu cunosc detalii. Am citit în activitățile Ministerului care se propun. Mai multe nu știu”, susține și Maria Florea, directorul Spitalului Raional Cimișlia.

În schimb directorul Spitalului din Hâncești, instituție care ar urma să devină spital regional, s-ar părea că deține mai multe informații, doar că a refuzat să ofere detalii.

„Suntem la curent cu această inițiativă, dar o să vă putem spune mai multe atunci când va fi totul oficial. Doamna ministru a vorbit, noi suntem în pregătiri, discutăm întrebările, analizăm situația. Mai departe, atunci când va fi derulat proiectul, atunci vom putea da mai multe informații. Nu am nicio împuternicire să vă spun mai multe. Obligatoriu e nevoie de regionalizarea spitalelor”, a fost declarația scurtă a directorului Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru.

Potrivit Ruxandei Glavan, regionalizarea spitalelor nu presupune închiderea unor instituții medicale, ci mai degrabă instituirea unui management comun. Odată cu această reformă, în spitalele regionale vor fi efectuate investiții majore, a declarat demnitarul în interviul Europei Libere.

█ Miniștrii Sănătății vin și pleacă, reforma spitalelor rămâne în sertar. De ce medicina din Moldova e în continuare sovietică 

 „În viitoarele spitale regionale se vor face investiții, acolo se vor concentra cele mai bune tehnologii disponibile, acolo vor merge cele mai mari investiții și vor fi concentrați toți specialiștii, iar în spitalele locale, care astăzi sunt de nivel raional, vom face transformările prin prisma posibilității de a acorda servicii de îngrijire paliativă, servicii de reabilitare și tot ceea ce înseamnă îngrijiri la nivel de spital”, mai spune Glavan.

Ministra este optimistă și spune că din toamnă ar putea demara proiectul pilot privind reforma spitalicească. „Ne dorim foarte mult să reușim să începem din toamna acestui an, că va fi octombrie-noiembrie, încă nu pot să spun exact. De aceea nu mă grăbesc să dau termeni, important este că avem conceptul pentru pilot”, a declarat Ruxanda Glavan pentru Europa Liberă.

Ideea este bună, doar că realizarea acesteia, în câteva luni, nu pare a fi posibilă. O spune managerul Spitalului din Leova care nu este la fel de optimist ca ministrul Sănătății. Ion Gușanu spune că localitatea Sărata Răzeși, raionul Leova se află la o distanță de peste 90 de kilometri de la Hâncești și nu ar fi atât de simplu.

„Regionalizarea ar trebui să fie, dar să nu punem carul înaintea cailor. Trebuie să fie o infrastructură bună, drumuri în primul rând, să fie serviciile de urgență bine dezvoltate, dotate cu mașini bune, contemporane. Sper că va fi dezvoltat concomitent și chestia asta, dar nu se văd semne mari. Se vorbea că se încep reformele spitalicești și o să înceapă cu construcția spitalelor regionale, fiți sigură că în următoarele luni nu va fi construit un spital regional. Cred că nici nu este proiectat, cu atât mai mult bugetat. Dacă pe ăsta vechi l-or modifica, de la Hâncești, mă rog... Acolo lumea încape, dar nu e ceea ce trebuie să fie”, susține Ion Gușanu, directorul Spitalului raional Leova.

Spitalul raional Hâncești are o capacitate de 305 paturi, iar anual, trec pragul instituției medicale în jur de 14 mii de pacienți. Vom aminti, că în raportul experților străini de acum trei ani, în care se propunerea reorganizarea a patru spitale din nordul țării, aceștia atenționau despre o serie de probleme care urmează să atragă după sine procesul de comasare. În primul rând sute de medici ar fi trebuit să obțină alte calificări pentru a putea rămâne în funcție sau pentru a putea obține un alt loc de muncă. Era vorba de epidemiologi, specialiști în management sanitar, farmacologi clinicieni, gastroenterologi, neurologi și radiologi.

Despre reforma spitalicească se vorbește de câțiva ani, fiind promisă de mai toți miniștrii care s-au perindat la cârma Ministerului Sănătății. Deși regionalizarea se regăsește și în recomandările partenerilor externi, la modul practic reforma nu a început. Conform planului de activitate al ministerului pentru acest an, până în trimestrul doi, autoritatea trebuia să elaboreze și să promoveze un master-plan al spitalelor, cu toată rețeaua națională de prestatori de servicii medicale, doar că deocamdată, nu a fost prezentat niciun document. Suntem la mijlocul trimestrului trei și deocamdată nimic nu s-a schimbat.

 

 Articole relaționate:

Reforma spitalelor din Moldova, reanimată după o pauză de doi ani. Ministerul Sănătății și Direcția Sănătate Chișinău au iarăși planuri diferite

100 de zile la dispoziție pentru reforme urgente în sănătate. Reorganizarea spitalelor din Chișinău și reducerea numărului de paturi revine pe agenda discuțiilor 

Proiecte grandioase, discutate pe jumătate. Ministerul Sănătății nu arată partea confuză a reformei. Unele spitale ar trebui construite din temelii, iar medicii nu știu unde vor activa peste cinci ani