Autor: Mihaela Raileanu
Dincolo de criză, de politică și de problemele sociale și economice cu care se confruntă Republica Moldova, un lucru e evident – avem o generație de tineri talentați care încearcă să se „infiltreze” într-o societate ce se vrea progresistă. Avem tineri care au idealuri, verticalitate și scopuri bine definite în viață. Că vrem schimbare, e de bine. Că nu are cine o face, e fals. Avem potențial și avem cu cine. Doar că ... ne pleacă talentele. Unele, pentru a se întoarce, altele, își fac bagajele pentru a nu mai reveni niciodată într-o țară unde nu își văd viitorul.
Veronica Gudumac, absolventă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” și rezidentă la Spitalul „Erasme” al Universității Libere din Bruxelles ne-a spus recent povestea ei, motivele care au determinat-o să plece, programul prin care își face rezidențiatul peste hotare și diferențele dintre formarea medicilor în Moldova și în Belgia.
După ce a absolvit cei 6 ani de medicină generală la USMF, Veronica a început rezidențiatul în neurologie în țară, doar că i-a fost suficient o lună pentru a înțelege că și-ar dori ceva mai mult pentru formarea ei ca neurolog. Deși apreciază pregătirea teoretică pe care o face USMF-ul, cu o școală bazată încă pe tradiții vechi, unde predau succesorii profesorilor de la Kislovodsk, cei care au fondat universitatea, Veronica spune că la nivel de practică, rezidenții nu primesc formarea de care au nevoie, pentru ca la finele studiilor de specialitate să aibă suficiente competențe pentru a exercita specialitatea pe care și-au ales-o. Ei se află mai mult într-o fază de „embrioni” și nu au o funcție clară, o funcție importantă, așa cum ar fi firesc: „Așteptam să fie pusă mai multă responsabilitate pe umerii rezidentului, să vină ca un val de stres, care să te facă să avansezi în formarea ta medicală și în formarea ta ca viitor specialist, pentru a-ți da seama că la sfârșitul celor 3 ani tu vei fi cel care va lua aceste decizii. Or, atunci când erai doar pe post de executor și îți dădeai seama că nici nu aveai timp să execuți o activitate medicală de bază, era dificil”.
Cu toate acestea, Veronica apreciază faptul că rezidenții în neurologie au fost printre primii care au început să fie salariați pentru activitatea pe care o fac, chiar dacă salariul pe care îl primesc e unul minim pe economie.
Atunci când vorbește despre motivele care au determinat-o să plece, Veronica menționează în primul rând dorința de a-și face formarea în neurologie mai rapid, „pentru că dacă vrei să îți faci o formare bună, poți să o faci și acasă, cu plecări parțiale, cu mici stagii”.
„Nu ești nevoit să te gândești că ai cheltuit mai mult pentru produse alimentare”
Un alt motiv care a determinat-o să-și ia valiza și să plece a fost remunerarea financiară. Dacă acasă ești nevoit să te angajezi în câteva locuri pentru a o scoate la capăt, să împrumuți sau să mai depinzi de părinți pentru a-ți finanța participarea la o conferință internațională sau la o formare peste Prut, atunci salariul unui rezident în Belgia îți permite „să ai spațiul tău personal, să călătorești în weekend. Dacă economisești un pic, poți să mergi la o conferință internațională sau chiar la un congres mondial fără a face mari sacrificii”. Pe lângă aceasta, „nu ești nevoit să te gândești că ai cheltuit, elementar, un pic mai mult pe produse alimentare. Medicul își permite să se gândească, într-adevăr, la pacienți. Te simți adult, cu responsabilități de adult, care își gestionează viața.”
Ținând cont de faptul că făcuse deja un stagiu la Spitalul „Erasme” al Universității Libere din Bruxelles, în cadrul programului de burse pentru stagii profesionale oferite de Agenția Universitară Francofonă și că era deja familiarizată cu posibilitățile pe care le oferă spitalul, cu felul în care sunt formați tinerii specialiști acolo, Veronica știa deja ce o așteaptă: „Știam foarte bine unde plec, ce responsabilități urmează să am, nu am făcut un act disperat, ci unul conștient”. O dată ce a depus dosarul la biroul Fosfom, care se ocupă de recrutarea rezidenților originari din țările din afara spațiului Uniunii Europene, ea a primit răspunsul destul de repede, iar în luna aprilie știa deja că va pleca. A urmat apoi un proces lung și birocratic de perfectare a vizei, dar a meritat.
Evident, atunci când a decis să urmeze o formare în afara hotarelor țării, Veronica știa foarte bine ce bariere va avea de depășit – lingvistice, de mentalitate, culturale, stereotipuri, dar și practice. Odată ajunsă acolo, ea nu mai era rezidentul confuz de pe holurile spitalului din Republica Moldova, ci doamna doctor care trebuia să pună diagnoze, să decidă tratamentul pacienților, să comunice cu familiile lor. Un regim de stres indispensabil „care să te facă să progresezi”. Rezidențiatul în Belgia are loc sub supravegherea unor responsabili care sunt întotdeauna la dispoziția ta pentru a te ghida, pentru a te ajuta atunci când ai un caz mai complicat sau întâmpini dificultăți, dar cel care ia deciziile finale este rezidentul. Această responsabilitate și resursele bibliografice puse la dispoziție de spital pentru medici, rezidenți și studenți au mai completat lista de motive care au determinat-o să plece.
Dacă a fost discriminată din cauză că vine dintr-o țară din afara Uniunii Europene? Nu. Doar că oamenii nu înțeleg din ce cauză tinerii pleacă de- acasă și nu le vine a crede atunci când aud problemele cu care se confruntă medicii în estul Europei. Veronica povestește amuzată despre cineva care a întrebat-o ce salariu primește un medic la noi și șocul pe care l-a avut atunci când a auzit că suma nu e plătită pe oră și nici pe zi, ci pe lună.
Programul prin care Veronica a plecat în Belgia se bazează pe un acord inter-universitar, care recunoaște anii de formare peste hotare. doar că rezidenții trebuie să susțină examenele-cheie, de promovare de la un an la altul și examenul de licență, cum a fost cazul și pentru Veronica în acest an. Formarea sa în Belgia se termină la sfârșitul lunii septembrie, când tânăra se va întoarce acasă, unde va fi pusă în aceeași situație în care se află colegii ei de aici – să caute un loc de muncă.
Pentru colegii ei mai mici, Veronica spune ferm că: „Nu există nu se poate. Dacă vrei să te formezi, te formezi, dar trebuie să dedici timpul tău personal, unii bani puși deoparte. La orice catedră sau clinică găsești o persoană dispusă să te ajute, care vede lucrurile așa cum le vezi tu. E nevoie doar de motivație. Trebuie să te simți bine cu ceea ce faci. Să îți evaluezi obiectiv situația și să știi ce vrei să ajungi.”
Energia pozitivă și optimismul cu care vorbește Veronica Gudumac despre formarea sa în neurologie, dorința de a deveni ceva mai mult, de a învăța mai mult, de a progresa, încurajează. Vezi tineri cu potențial care revin acasă, care vor să evolueze aici și să miște lucrurile din loc, să le scoată din hibernare. Știi că odată cu evoluția lor, evoluează o țară întreagă. Doar că, în raport de antiteză cu ei vine valul îngrijorător de plecări al tinerilor cu potențial.
█ Articole relaționate:
Rezidenții din două instituții medicale și-au primit salariile promise de Guvern