Redactor: Irina Papuc

Companiile farmaceutice Pfizer și Flynn Pharma au fost amendate cu aproape 90 de milioane de lire sterline pentru stabilirea unor prețuri excesive și nedrepte, după ce costul unui medicament de tratarea epilepsiei a crescut peste noapte cu 2.600 de procente.

The Competition and Markets Authority din Marea Britanie a declarat că producătorul medicamentului, compania Pfizer, precum și distribuitorul Flynn Pharma au încălcat legea concurenței, atunci când au crescut costul unui medicament utilizat de aproximativ  48.000 de pacienți din Marea Britanie. Creșterile impuse au costat sistemul național de sănătate britanic aproximativ 50 de milioane de lire sterline în anul 2013, în comparație cu 2 milioane în 2002.  De asemenea, autoritatea a impus companiile să reducă prețul pentru medicamentele antiepileptice Epanutin, anunță The Telegraph.

Conform informațiilor CMA, Pfizer a vândut drepturile de distribuție din Marea Britanie pentru Epanutin către Flynn Pharma în septembrie 2012, cea din urmă realizând un re-branding asupra preparatului, transformându-l în unul generic, ceea ce înseamnă că prețul nu mai era supus reglementării. Ambele firme ar fi modificat atunci prețurile, care au crescut de la 2.300 la 2.600 de procente.

Potrivit National Health Service, prețul unei cutii de 100 mg de Epanutin a ajuns de la 2.83 de lire sterline la tocmai 67.50 de lire sterline. Autoritatea a trebuit să plătească integral sumele solicitate pentru acest preparat, fără alternativă, deoarece pacienții cu epilepsie care îl administrează nu trebuie să-l schimbe, deoarece există riscul de pierdere a controlului crizelor convulsive.

„Aceasta este cea mai mare amendă stabilită de CMA și transmite un mesaj clar pentru acest sector, pentru a opri astfel de comportamente și de a proteja pacienții, inclusiv NHS”, a declarat Philip Marsden, președintele grupului de lucru care a realizat ancheta din cadrul CMA.

Responsabilii Pfizer au susținut că vânzarea medicamentului antiepileptic ar fi fost în scădere și de aceea ar fi fost nevoie de ajustarea prețurilor. Ambele companii au anunțat că nu sunt de acord cu concluzia autorității și că o vor contesta în judecată. 

 

 Articole relaționate:

Grupul farmaceutic GSK este cercetat penal pentru că ar fi dat mită pentru creșterea vânzărilor 

Medicamente pentru dereglari psihice, inlocuite intentionat, cu antihipertensive. Un angajat a vrut sa se razbune pe compania care l-a concediat 

Zeci de mii de medicamente cu defecte de producție sunt retrase din vânzare de către o companie farmaceutică din Cehia 

Mai multe preparate ar putea fi retrase din farmaciile din Europa