Autor: Elena Cioina

Comunitatea medicală din Moldova se poate bucura - de astăzi are o organizație care se declară neguvernamentală și care își propune să le apere drepturile și interesele. În această după amiază, La Chișinău, a fost constituită Asociația Lucrătorilor Medicali și Farmaciștilor, a cărei inițiatoare este medicul șef sanitar de stat al Municipiului Chișinău, Luminița Suveică. Noua structură, care urmează să fie înregistrată și la Ministerul Justiției, și-a ales astăzi doar membrii Consiliului, 29 la număr. O parte dintre ei sunt membri ai Partidului Democrat.

Deși mulți dintre participanții la eveniment au fost invitați de Ministerul Sănătății, nimeni din conducerea autorității centrale nu a fost prezent în sală. Doctori, farmaciști, directori de spitale și centre de sănătate publică, precum și reprezentanți ai companiilor farmaceutice și de echipamente medicale din toată Moldova au umplut sala de conferințe de la hotelul Codru.

Cei 155 de participanți au constituit Asociația preț de o oră. Luminița Suveică a ținut să precizeze că organizația nu va fi în niciun caz un politică, ci doar neguvernamentală și va avea menirea „să contribuie la îmbunătățirea situației în sistemul național de sănătate”. Totuși, printre membrii aleși în Consiliu, cel puțin șapte sunt și membri ai Partidului Democrat. Printre aceștia directorul Spitalului Raional Căușeni, Alexandru Cojocaru, directorul Centrului Medicilor de Familie din Cahul, Alexandru Hagioglo sau Boris Golovin, președintele Asociației Pacienților cu Diabet.

Organizația a adoptat astăzi statutul, un plan de activitate însă nu a fost prezentat. Printre scopurile care și le propune noua Asociație sunt îmbunătățirea calității asistenței medicale, stoparea exodului halatelor albe, sporirea încrederii pacienților în sistemul de sănătate, îmbunătățirea relațiilor dintre reprezentanții sistemului de sănătate public cu cel privat.

„Astăzi migrația este un fenomen care ia proporții. Vedem acest lucru și în instituțiile medicale și mai ales în sate, unde nu se duc tinerii. De aceea, noi ne propunem să găsim soluții pentru ameliorarea situației, ca medicii tineri să fie încurajați să nu părăsească sistemul, ci să rămână în țară. Astăzi un medic care își face datoria conștiincios și dacă s-a întâmplat ceva, deoarece așa este profesia de medic, toată murdăria vine asupra acestuia. Noi vrem să arătăm cât de profesioniști sunt lucrătorii medicali de la noi din țară”, a declarat Luminița Suveică în discursul său de deschidere. Inițiatoarea acestei idei a mai spus că organizația nu vine să înlocuiască sau să suplinească vreo structură existentă, ci mai mult să responsabilizeze pacientul față de propria lui sănătate.

Toți reprezentanții care au ținut cuvântări în fața publicului au salutat ideea creării unui ONG care le va reprezenta interesele și așteaptă ca ea să fie una „vie”. Ludmila Capcelea, șefa Centrului Medicilor de Familie din Cimișlia a declarat că demult trebuia să existe așa o organizație, făcând referință la Colegiul Medicilor din România. „Ar fi bine chiar așa și să se numească – Colegiul Medicilor”, a precizat doctorul.

La rândul său, Mihai Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă a adăugat că și-ar dori ca Asociația să fie una activă, care într-adevăr să reprezinte interesele comunității medicale, criticând actuala Ligă a Medicilor. El spus că deși a fost creată într-un context istoric important, cel al Mișcării de Eliberare Naționale, astăzi activitatea Ligii e limitată la domenii înguste.

„Noi avem nevoie de o asociație care să ne reprezinte în totalitate. De exemplu, eu vreau ca atunci când merg la negociere cu CNAM, cineva să mă reprezinte, să nu mă duc să negociez de unul singur finanțarea. Eu vreau cum e în Germania să mă reprezinte cineva și să spună că noi, de la Asociația medicilor, ne-am înțeles ca bugetul să se împartă în felul următor și vă rog să țineți cont de acest lucru. De asemenea, aș vrea ca atunci când se iau decizii privind dezvoltarea sistemului de sănătate, acest lucru să fie discutat întâi de toate într-o comunitate profesionistă. Noi nu mai putem rămâne la nivelul de dezvoltare pe care-l avem astăzi. Cei care sunt la conducerea instituțiilor mediale, republicane ori raionale, simt necesitatea unor pași concreți de reformare a sistemului de sănătate”. Mihai Ciocanu a precizat că pentru el și colegii săi a fost o surpriză organizarea acestei ședințe. La fel de surprinși s-au arătat Grigore Zapuhlih, directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie și directorul CMF Cahul, Alexandru Hagioglo. Totuși, managerul celei mai sudice instituții medicale primare din țară a menționat că astăzi întreaga comunitate medicală din Moldova este fragmentată, de aceea „noi trebuie să-i dăm valoare națională și dacă va fi o indicație, vom crea o filială și în teritoriu”.

Suntem într-o întârziere dramatică cu instituirea acestei Asociații, a declarat Oleg Lozan, directorul Școlii de Management în Sănătate Publică. Din acest motiv o asociere a medicilor și farmaciștilor la nivel național nu este un moft sau un capriciu al cuiva, ci o necesitate stringentă.

„Astfel de Asociații rezolvă probleme extrem de importante pentru sistemul sănătății, pentru medici și farmaciști, pentru societate în ansamblu. Este greu să subestimezi importanța unei asemenea organizații, or, prezența ei în orice țară reprezintă un criteriu de dezvoltare a sistemului sanitar. Noi la acest capitol suntem restanțieri”. Însă, a precizat Lozan: „Voi fi deschis – în străinătate oamenii divizează foarte clar segmentul profesional de cel politic. Dacă în această asociație va exista vreo imixtiune a politicului în segmentul profesional, atunci ea va fi sortită eșecului, iar persoanele care o vor promova sunt sortite discreditării, indiferent dacă sunt din interiorul ori exteriorul ei. Deoarece comunitatea medicală este elita societății, noi trebuie să fim mai sus de barierele politice”, și-a încheiat Oleg Lozan discursul.

În timp ce managerii vorbesc în termeni maximaliști privind dezvoltarea sistemului de sănătate, medicii de rând își doresc ca Asociația să-i ajute să rezolve lucruri elementare – să le apere drepturile, să li se dea salarii mai mari, condiții de muncă adecvate, echipamente medicale moderne și atitudine corespunzătoare față de munca lor.

„Știți cum e salariul medicilor din Sănătatea Publică, care primesc bani din bugetul de stat. Nu e chiar cel mai bun. Tare am vrea ca el să fie mai mare. Așa vom putea atrage și tinerii specialiști”, Raisa Popșovici, medic-șef la Centrul de Sănătate Publică din raionul Ungheni.

Doctorii își pun mari speranțe în noua Asociație creată și speră că aceasta îi va ajuta să-și rezolve toate problemele. „Foarte bună idee și oportună la acest moment, pentru că medicii nu sunt apărați de societate, de nimeni în general. Cu crearea acestei organizații, cred că vom avea o susținere oarecare”, ne-a spus Liviu Mogâldan, șefului Serviciului Salvării din raionul Râșcani.

Unii, mai modești, s-au încurcat în gânduri când i-am întrebat ce așteptări au de la Asociația Lucrătorilor Medicali și Farmaciștilor, iar alții, probabil mai sfioși, au evitat să răspundă sub diverse pretexte. „Sunt răgușit doamnă. Nu pot să vă răspund la această întrebare”, s-a scuzat un domn care a refuzat și să se prezinte.

Revenind la Consiliul de conducere al Asociației, din el vor face parte – Luminița Suveică, medic-șef sanitar de stat al Municipiului Chișinău, Boris Golovin, președintele Asociației Pacienților cu Diabet, Oleg Lozan, director al Școlii de Management în Sănătate Publică, Mihai Ciocanu, director al Institutului de Medicină Urgentă, Sergiu Rață, manager general Imunotehnomed, companie importatoare și distribuitoare de dispozitive medicale, Valeriu Măciucă, director general al Centrului Medical privat „Galixia”, Svetlana Cociu, medic igienist la Centrul de Sănătate Publică Chișinău, Constantin Spânu, principalul virusolog al țării, director adjunct al Centrului Național de Sănătate Publică, Ludmila Capcelea, șefa Centrului Medicilor de Familie din Cimișlia, Alexandru Cojocaru, directorul Spitalului Raional Căușeni, Olga Pinteac, soră superioară la Institutul de Medicină Urgentă, Galina Tomaș, nutriționist, Larisa Catrinici, directorul Institutului de Oncologie, Svetlana Rusu, șefa Centrului Medicilor de Familie din Florești, Lilia Scurtu, șefa Centrului Medicilor de Familie din Ungheni, Alexandr Derbențev, directorul Reprezentanței din Moldova a companiei Gedeon Richter, Sergiu Gladun, directorul Institutului Mamei și Copilului, Vladimir Lâsenco, directorul Centrului de Sănătate Publică Cahul, Valeriu Oglindă, director general Clinica privată „Sancos”, Alexandru Hagioglo, directorul CMF Cahul, Vitalie Moscalu, directorul Institutului de Cardiologie, etc.

De altfel printre denumirile vehiculate pentru noua asociație, mai mulți invitați au propus ca ea să se numească Colegiul Medicilor. Pentru că din organizație vor face parte însă și farmaciști, și reprezentanți ai instituțiilor medicale private, delegații au decis în unanimitate să rămână la numele propus de inițiatori. 

 

  Articole relaționate:

Invitație misterioasă. Ministerul Sănătății cheamă selectiv mai mulți directori de spitale la o ședință la hotelul Codru. S-ar vrea o asociație a „medicilor democrați” 

Alina Comerzan: „E bine să fie o singură asociație puternică, ce va putea elabora politici pentru a îmbunătăți calitatea asistenței medicale. Dezbinat nu faci nimic” 

Mihai Moldovanu: „În Moldova sunt multe ONG-uri. Cele din sănătate însă nu au demonstrat că pot răspunde provocărilor sistemului”