Autor: Virginia Dumitraș

Datele preliminare ale Centrului National de Management în Sănătate arată că, în 2013, aproape 60% dintre moldoveni mor din cauza bolilor aparatului circulator, alți 16% - din cauza tumorilor, iar  9% - din cauza unor boli a aparatului digestiv. Accidentele, intoxicațiile și traumele au luat viața a peste 7% din populația Republicii Moldova. 4% au decedat din cauza unor boli ale aparatului respirator.

„Decesele cauzate de boli ale aparatului circulator nu sunt doar o problemă  moldovenilor. Este o tendință globală. Factorii de risc sunt cei comportamentali: fumatul, consumul excesiv de alcool, alimentația nesănătoasă și lipsa de activitate fizică. Ne-am obișnuit să stăm toată ziua în fața computerului, acasă mergem cu transportul și practic nu facem mișcare. Ne-am obișnuit să mâncăm bine, nu respectăm regimul elementar cu multe fructe, legume, iar surplusul de calorii dăunează - crește tensiunea arterială și se mărește colesterolul în sânge etc.”, explică Nelea Tabuncic, sefa secției controlul bolilor netransmisibile din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică.

Mediul, dar și modul de viață sunt invocate și în cazul deceselor survenite în urma tumorilor. „Cred că problema este tehnologizarea. În plus, există foarte mult transport care poluează aerul, în mâncare sunt diferiți aditivi. După localizări, pentru populația masculină din Moldova prevalează cancerul pulmonar. Pe locul doi este cancerul colorectal, iar pe trei - cancerul prostatei. Pentru femei este caracteristic cancerul glandei mamare, urmat de cel colorectal, cancerul pielii și de col uterin”, explică Nelea Tabuncic, specialista din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică.

Totodată, specialista atrage atenția că acum câțiva ani cazurile de cancer de piele se întâlneau foarte rar. „Acum acesta chiar este o problemă. Femeile stau mai mult la soare pentru ca o obțină un bronz vizibil”, adaugă Nelea Tabuncic .

  Aproape 75 la sută dintre copiii de până la 5 ani, care mor acasă ori în prima zi de spitalizare, sunt de la sate. Intoxicațiile și traumele sunt cele mai frecvente cauze de deces 

Cauzele decesului diferă în funcție de gen, dar și de amplasare geografică. Dacă cei mai mulți dintre bărbați au murit din cauza bolilor infecțioase şi parazitare, a accidentelor, intoxicațiilor şi traumelor, a bolilor aparatului respirator sau a tumorilor. „Numărul excesiv de mare printre femei  s-a  înregistrat numai în cazul bolilor aparatului circulator. Aceleași date relevă că, anul trecut,  cei mai mulți dintre moldoveni au decedat în nordul Republicii Moldova, din cauza bolilor ale aparatului circulator. Este vorba de raioanele: Donduşeni, Ocniţa, Briceni, Rîşcani şi Edineţ. Cei mai mulți dintre moldovenii care au murit de tumori au fost din Bălţi și Basarabeasca.

„Avem livezi prelucrate cu diferite chimicale”

Cei mai mulți dintre moldovenii care au decedat in cauza bolilor ale aparatului respirator au fost din Briceni, Edineţ, Donduşeni şi Glodeni. „Într-adevăr în nordul țării aerul este foarte poluat. Aici sunt multe livezi prelucrate cu diferite chimicale. Cauzele deceselor pot fi diverse: bronșite, pneumonie sau o gripă complicată, dar și maladii oncologice sau traume ale aparatului respirator. Cauzele deceselor din Briceni variază. Uneori pe primul este aparatul circulator, alteori aparatul respirator. Cauzele variază”, explică Vlad Semeniuc, vicedirectorul Centrului deSănătate din Briceni

Cele mai multe decese provocate de bolile aparatului digestiv au fost în zona centrală a țării - Rezina, Şoldăneşti, Teleneşti, Orhei, Hîncesti, Nisporeni şi Călăraşi. Cel mai înalt nivel al mortalității provocat de traume, intoxicații sau accidente s-a înregistrat în raioanele: Şoldăneşti, Cimişlia, Anenii Noi și Floreşti.

Potrivit acelorași date, în 2013 au decedat 38.060 de persoane, cu 1.500 de mai puține comparativ cu anul 2012. Rata mortalității generale a constituit 10,7 de decedați la 1.000 de locuitori.

 

  Articole relaționate:

Moldova este în topul țărilor europene la capitolul decese provocate de bolile de inimă. Anual, peste 20 de mii moldoveni mor din această cauză 

Peste 500 de mii de moldoveni suferă de maladii ale aparatului circulator. Autoritățile au pregătit un Plan național de combatere a acestor maladii, însă nu au găsit și bani pentru a-l implementa