Autor: Parascovia Sula
Parlamentul a adoptat, în sfârșit, în lectură finală Legea Fondurilor de Asigurare Obligatorie de Asistență Medicală (AOAM). Documentul urmează însă să intre în vigoare abia după ce va fi publicat în Monitorul Oficial. Astfel, managerii instituțiilor medicale vor avea deja mâna mai liberă să-și planifice bugetele și să acopere cheltuielile, și chiar unele datorii. Este pentru prima dată în Moldova când bugetul de stat, împreună cu alte bugete aferente este adoptat atât de târziu, mai exact la jumătate de an calendaristic.
Legea Fondurilor nu a suferit nici un fel de modificări. Deputații au votat-o în varianta propusă de Guvern. Documentul prevede că atât veniturile, cât și cheltuielile vor fi de cinci miliarde 838 de milioane de lei.
Pentru anul acesta, autoritățile au prevăzut o majorare a veniturilor fondurilor de asigurare medicală obligatorie cu peste 678 milioane de lei sau cu 13% mai mult în comparație cu 2015, informează serviciul de presă al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Ca de obicei, cea mai mare parte din acumulări vin din primele de asigurare în formă de contribuție procentuală. Astfel, autoritățile își propun să adune din această sursă, trei miliarde 167 milioane de lei, cu 16% mai mult față de suma aprobată anul trecut. Asta chiar dacă polița nu s-a scumpit în acest an, nici pentru angajați și nici în forma fixă. Prima de asigurare sub formă procentuală a rămas la nivelul celei de anul trecut, adică de 9%, dintre care 4,5 sunt achitate de angajator și 4,5 de către angajat.
Pentru categoriile de persoane asigurate de Guvern sunt prevăzute transferuri din bugetul de stat în sumă de două miliarde 419 milioane de lei, mai mult cu 8%, iar din veniturile primelor de asigurare medicală în sumă fixă sunt planificate peste 93 de milioane de lei.
Potrivit documentului, și cheltuielile din fondurile AOAM pentru acest an vor crește cu peste 578 de milioane de lei. Cei mai mulți bani vor fi oferiți pentru plata serviciilor medicale. Este vorba de cinci miliarde 611 milioane de lei.
Această sumă este cu 711 milioane de lei sau cu 14,5% mai mare decât cea de anul trecut. Responsabilii spun că banii vor permite majorarea finanțării instituțiilor medicale, precum și a salariilor cadrelor medicale, care au crescut de la 1 iulie cu 20 la sută.
█ În plină criză economică, miliardele cresc în fondul de asigurare obligatorie
Și medicii rezidenți vor fi salarizați din fondul de bază al AOAM. Banii, potrivit legii, vor fi luați din fondul de rezervă și transferați în cel de bază. Este vorba de 15 milioane de lei.
Tot din fondul de bază vor fi acoperite și cheltuielile pentru medicamentele compensate, precum și pentru serviciile medicale extinse, aprobate de curând în Programul unic al AOAM. De altfel, bugetul pentru medicamentele compensate va constitui 502 milioane lei, cu 167 de milioane mai mult față de suma aprobată în 2015.
Vom preciza că anul trecut Legea Fondurilor, de asemenea, a fost adoptată cu întârziere. Oricum însă acest lucru s-a întâmplat mai devreme, pe 28 aprilie. Situația a generat o mulțime de probleme în sistemul de sănătate, spitalele acumulând datorii colosale în doar câteva luni. În 2015 bugetul provizoriu pentru sănătate a constituit 4,6 miliarde de lei.
█ Articole relaționate:
Vom plăti mai mult pentru polița medicală