Autor: Irina Papuc

Ministerul Sănătății va fi comasat cu cel al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, așa cum s-a vehiculat până acum. Numai că de această dată o declarație oficială în acest sens a fost făcută de către un lider de partid și nu de premier. În total, Guvernul va avea nouă ministere, în loc de 16. Acest lucru înseamnă că noul Minister al Sănătății și Protecției Sociale ar urma să nu mai fie condus de Ruxanda Glavan, întrucât șeful ei de partid a declarat astăzi că „funcțiile nu vor mai fi partajate politic”.

Cel care a confirmat că nu vom mai avea 16 ministere, ci 9 nu este premierul Pavel Filip, așa cum ar fi fost logic să se întâmple, ci președintele PD, Vlad Plahotniuc. Acesta a enumerat ministerele care ar urma să rămână după reforma administrației centrale și a dat asigurări că „nu este loc de compromisuri”.

„Ne-am asumat această reformă încă anul trecut, dar a durat prea mult din motive tehnice, dar și politice. Nu putem lăsa să treacă timpul. Am cerut colegilor din Guvern să ne prezinte stadiul în care se află reforma. Am insistat să terminăm cu partajările politice în Guvern. Această metodă nu este bună și n-a funcționat. În funcții trebuie să se afle profesioniști. Urmează să vedem dacă găsim consens, dar nu mai e loc de compromisuri”, a declarat Plahotniuc într-un briefing de presă. Potrivit acestuia, astăzi la partid a fost discutată ultima variantă a reformei Guvernului, ca va fi prezentată Executivului. Aceasta ar urma să treacă la faza de implementare în săptămânile imediat următoare.

Vlad Plahotniuc a numărat cele 9 ministere. Acestea sunt:

  1. Ministerul Economii și Infrastructurii
  2. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
  3. Ministerul Finanțelor
  4. Ministerul Afacerilor Interne
  5. Ministerul Justiției
  6. Ministerul Apărării
  7. Ministerul  Educației, Culturii și Cercetării
  8. Ministerul Sănătății și Protecției Sociale
  9. Ministerul Dezvoltării Regionale, Agriculturii și Mediului

Reforma vizează și Agențiile care, la rândul lor, vor fi reduse, însă acum nu există o listă oficială a lor.

Liderul de partid și colegul actualului ministru al Sănătății a dat asigurări că în funcție vor veni profesioniști și că acestea nu se vor mai partaja pe principiu politic.

„Se vor face propuneri de profesioniști, fără a mai partaja politic aceste funcții. Scopul principal este eficientizarea activității acestor instituții și  o reducere puternică a corupției și birocrației.  Indiferent de costurile politice ale acestei reforme, noi o vom duce până la capăt. Este un test pe care îl dă politicul, guvernarea, dar și societatea”.

Declarațiile făcute astăzi înseamnă că și Ministerul Sănătății va fi depolitizat, or actualul ministru, Ruxanda Glavan, este membru al PDM. La fel ca și în guvernările anterioare, instituțiile medicale au fost și ele politizate, iar în funcții au ajuns directori care, cel puțin declarativ, promovează proiectele promovate insistent de acest partid.

 

 Articole relaționate:

Scenarii la Guvern. Ministerul Sănătății și Centrul Național de Management în Sănătate ar putea fi comasate

Ion Gumene, Expert-Grup: „Nu contează atât de mult structura Guvernului, cât persoana care va fi ministru”

Regionalizarea spitalelor, făcută pe la spatele directorilor. Ruxanda Glavan promite un proiect pilot de comasare, de la toamnă