Redactor: Parascovia Rogate

Medicul endocrinolog și profesorul universitar Zinaida Anestiadi s-a stins din viață pe 27 septembrie, la vârsta de 79 de ani. Astăzi ea va fi condusă pe ultimul drum. Pe parcursul carierei sale, Anestiadi a reușit să îmbine cu succes mai multe activități. A activat în calitate de medic endocrinolog la Spitalul Clinic Republican și profesor la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF). Pe lângă aceasta, specialista a creat Societatea Medicilor Endocrinologi din Moldova, a cărui președinte a fost până în prezent, scrie usmf.md.

Zinaida Anestiadi s-a născut pe 1 septembrie 1938, în satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti. În 1952 a absolvit Școala Medie din Orhei, iar trei ani mai târziu a fost admisă la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (n.r. astăzi USMF „Nicolae Testemițanu”). După absolvirea acesteia, în 1961 și-a început activitatea de medic endocrinolog la Spitalul Clinic Republican, iar trei ani mai târziu a reușit să înființeze Secţia de endocrinologie, pe care a condus-o timp de 13 ani.

În același timp, Zinaida Anestiadi a desfășurat și activități de cercetare. Ea a fost doctorand la Catedra de fiziologie a omului și a animalelor din cadrul Universității de Stat din Moldova. Rezultatele ştiinţifice au fost reflectate în teza de doctor în ştiinţe medicale Tratamentul guşei difuze toxice cu iod radioactiv”, pe care a susținut-o cu succes în anul 1969.

12 ani mai târziu, specialista a susținut și teza de doctor habilitat în științe medicale pe tema „Diabetul zaharat şi vârsta – posibilităţile regresului şi remisiunii la stadiile inițiale”. Specialista a fost prima doctorandă din Moldova care a susținut teza în marele Centru Specializat în Endocrinologie de la Institutul de Endocrinologie şi Metabolism din Kiev, Ucraina.

În anii 1972-2009, Zinaida Anestiadi a fost endocrinologul principal al Ministerului Sănătății. În această perioadă a elaborat Programul naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat „MoldDiab” şi Programul naţional de eradicare a maladiilor iododeficitare ale glandei tiroide în Moldova.

Notorietatea profesorului Zinaida Anestiadi creşte odată cu fondarea Catedrei de endocrinologie în 1972, căreia i s-a dedicat până în 2009.

Zinaida Anestiadi a fost profesor universitar timp de 36 de ani. În această perioadă a împărtăşit din cunoștințele și experienţa sa discipolilor, reușind astfel să creeze o şcoală naţională de endocrinologie, în cadrul căreia se regăsesc medici şi savanţi talentaţi care duc faima Moldovei în străinătate.

A publicat peste 200 de lucrări ştiințifice şi ştiinţifico-didactice, inclusiv două manuale, dintre care unul în limba engleză, şi a realizat şapte invenţii.

În premieră, Zinaida Anestiadi a elaborat un curriculum pentru specialitatea Endocrinologie, indicații metodice pentru lecțiile practice, cursuri în endocrinologie pentru studenții de la facultățile Medicină generală și Pediatrie. A participat la traducerea şi redactarea manualului Endocrinologie în limba română. Sub conducerea profesorului Zinaida Anestiadi au fost elaborate 25 de teze de doctor şi trei de doctor habilitat în ştiinţe medicale. Din anul 1993 este preşedinte al Consiliului ştiinţific specializat  „Medicina Internă”, iar din 1997 – directorul Clinicii de endocrinologie.

Totodată, Zinaida Anestiadi a participat la numeroase congrese internaţionale din Bucureşti, Paris, Budapesta, Bruxelles, Istanbul, Ierusalim, Glasgow, unde a prezentat comunicări ştiinţifice în domeniul endocrinologiei şi a promovat imaginea Republicii Moldova.

Pe parcursul activității sale profesionale a fost promotorul standardelor internaționale în endocrinologie. O importanță deosebită a acordat și activității sociale în calitate de preşedinte al Societății Medicilor Endocrinologi din Moldova, membru al Asociaţiei Internaţionale a Endocrinologilor şi a Diabetologilor, membru al Academiei din New York, membru al colegiului de redacţie al revistelor ştiinţifice de profil.

Pentru contribuția substanţială la pregătirea cadrelor ştiinţifice şi a celor didactice, la organizarea serviciului endocrinologic al Republicii Moldova, i s-a conferit titlul de Om Emerit al Republicii Moldova, Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”.

 

 

█ Articole relaționate:

Un director de spital a decedat, răpus de cancer

Doliu în lumea medicinii. Traumatologul-ortoped Andrei Crușinschi a fost petrecut astăzi pe ultimul drum

Reforma administrativă i-a înnămolit. Spitalul din Vulcănești activează de pe o zi pe alta. Din lipsă de bani, medicii lucrează aici doar câteva ore pe zi