Autor: Irina Papuc

Ar trebui să se reprofileze în magicieni, ca să le reușească pe toate. Asta spun medicii de familie despre decizia Ministerului Sănătății de a le pune în sarcină, începând de anul viitor, îngrijirea bolnavilor cu deficiențe mintale și a celor cu maladii infecțioase, cum ar fi tuberculoza. Pe lângă faptul că nu au fost instruiți să ofere servicii medicale acestor categorii de populație, nu dispun nici măcar de echipamentele necesare, iar cele care se întâlnesc, arareori, prin instituțiile medicale din provincie sunt atât de învechite, încât le provoacă dureri de cap chiar și doctorilor.

La Șoldănești, bunăoară, nu ajung 11 medici de familie. Cei care sunt, suplinesc sarcinile doctorilor lipsă, mai întâi pentru a-i asigura cu servicii medicale pe toți locuitorii raionului, iar mai apoi pentru un venit suplimentar. Oricum, numărul de oameni care revin unui medic depășește cu mult media de 1.500 fixată de regulamentele în vigoare.

Noile îndatoriri n-ar fi o problemă fără soluții, dacă medicii ar fi ajutați de responsabilii din subordinea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și a Familiei, precum și de reprezentanții societății civile, crede Constantin Bălănici, șeful Centrului Medicilor de Familie din Șoldănești. „Vom face față numai dacă vom fi ajutați de asistenții sociali, de ONG-uri. Mai ușor ne va fi să depistăm grupurile de risc, dar să-i tratăm va fi mai greu, mai ales că bolnavii cu probleme psihice nu se lecuiesc niciodată”, spune el.

Doctorul Bălănici nu e convins că va putea completa lista de cadre medicale, dar e decis să insiste la Consiliul raional.

O soluție, de altfel, ar putea fi majorarea statelor de personal cu un număr mai mare de asistenți medicali. De această părere este Vasile Guzun, președintele Centrului de Sănătate din Telești. „În unele sate ar ajunge și câte două, însă unde-i satul mai mare va trebui suplinit numărul de surori medicale. Ne-ar fi mai ușor dacă oamenii ar avea un nivel corespunzător de educație medicală, dar așa noi alergăm din urma lor și îi convingem că trebuie să vină să se trateze”, afirmă medicul, recunoscând totodată că nu are comptetențele necesare pentru a trata, spre exemplu, categoria bolnavilor cu deficiențe mintale.

Acest grup de pacienți îl îngrijorează și cel mai tare. Cu diabeticii consideră că nu va avea probleme, pentru că subalternii lui au făcut cursuri de specializare.

La fel ca și colegii din alte raioane, Nicolae Lupu, directorul Centrului Medicilor de Familie din Călărași, nu-și poate imagina cum îi va îngriji pe bolnavii cu probleme psihice. Problematică nu e doar calificarea medicilor, ci și dotarea cu echipamente. În raionul său există un singur aparat roentgen, vechi din anii `70.

 „Incidența tuberculozei în raioanele de centru este la un nivel ridicat. Avem nevoie de un fluorograf mai performant ca să putem realiza măcar o microradiografie. Ne-ar salva măcar niște aparate mobile, ca să putem merge în teritoriu, la oameni, pentru că cea mai mare problemă a noastră este faptul că ei nu au bani ca să se deplaseze la raion. Vorbim cu primarii ca să găsească mașini să-i aducă la noi pentru o investigație”, spune el. Mai mult, potrivit lui Nicolae Lupu, medicii din raion folosesc astăzi tonometre și truse medicale prea vechi ca să mai poată avea încredere în ele.

Potrivit Strategiei de dezvoltare a serviciilor de sănătate mintală la nivel de comunitate, din 2014 medicii de familie sunt cei care vor urmări starea de sănătate a bolnavilor cu tulburări mintale. Tot ei, vor avea sarcina să depisteze și prevină agravarea cazurilor ușoare de demență. Ministerul Sănătății a mai operat modificări în alte acte normative, obligându-i pe medicii de familie să îngrijească bolnavii de tuberculoză care se tratează la domicilui, dar și să prescrie rețete bolnavilor de diabet și celor cu boli infecțioase rare. 

 

Articole relaționate:

Sarcini în plus. Medicii de familie vor consulta și oferi îngrijiri medicale pentru bolnavii cu tulburări psihice. Ministerul Sănătății promite stimulente

Medici la țară - se încălzesc de la soba cu lemne şi oferă consultaţii medicale în prezenţa mai multor bolnav

S-a decis. Insulina și preparatele pentru glaucom vor fi eliberate de medicii de familie și cei endocrinologi

Raionul Glodeni, fără un aparat roentgen de mai bine de jumătate de an. Pentru o fluorografie, oamenii trebuie să meargă la Bălți

Un medic de familie de la Comrat i-a refuzat unui tânăr asistența medicală de care acesta avea nevoie de urgență